Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Un nou concert fără public al Orchestrei de Cameră Radio

Publicat: marți, 9 Februarie 2021 , ora 0.00
Orchestra de Cameră Radio poate fi ascultată din nou mâine, 10 februarie 2021, în concertul pe care ansamblul îl susține pe Scena Sălii Radio, sub bagheta lui Cristian Oroșanu. În program, Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart, cu Valentin Șerban în ipostază solistică și Simfonia a II-a D125 în si bemol major de Franz Schubert. Comentează Monica Gurău-Mihalache. Concertul de mâine începe la ora ora 19:00 și este transmis în direct de postul nostru, pe frecvențele FM, dar și on-line.
Ioana Marghita