Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Recital online de lieduri in memoriam Gheorghe Roșu - la Opera Română din Cluj

Publicat: vineri, 18 Decembrie 2020 , ora 0.00
Opera Națională Română din Cluj-Napoca transmite online astăzi, 18 decembrie, un recital de lieduri dedicat memoriei basului Gheorghe Roșu, susținut de basul Corneliu Huțeanu și de pianista Lelia Serafinceanu. Regretatul Gheorghe Roșu - laureat cu distincții importante de-a lungul vieții, precum Premiul Uniunii Compozitorilor din România pentru promovarea muzicii românești sau Medalia „Meritul pentru învățământ” în grad de Cavaler - va fi evocat muzical prin intermediul unui program alcătuit din lucrări semnate de compozitori precum George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Aurel Eliade, Sabin Drăgoi, Piotr Ilici Ceaikovski și Serghei Rahmaninov.
Petre Fugaciu