Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Compozitorul Octavian Nemescu s-a stins din viață

Publicat: sâmbătă, 7 Noiembrie 2020 , ora 12.01
Octavian Nemescu, unul dintre cei mai importanți compozitori și muzicologi români ai generației sale, s-a stins din viață. Muzicianul s-a născut la Pașcani, în 29 martie 1940, iar între anii 1956-1963 a fost student la clasa de compoziție a lui Mihail Jora, la Universitatea de Muzică din București, pentru ca apoi să urmeze cursurile internaționale de specializare Ferienkurse de la Darmstadt. A devenit doctor în muzicologie în anul 1978, avându-l ca îndrumător științific pe Sigismund Toduță. A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și al Societății Autorilor, Compozitorilor și Editorilor de Muzică din Franța. În domeniul pedagogic a activat la Universitatea Națională de Muzică din București, ca profesor de compoziție și îndrumător de doctorat, însă a susținut și ateliere de creație muzicală. A făcut parte din avangarda muzicii românești, fiind și unul dintre primii membri ai curentului spectral din România. A semnat opusuri simfonice, camerale și corale, iar muzica sa a fost interpretată atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii. A scris articole atât pentru reviste românești, cât și pentru publicații internaționale. A fost laureat al Premiului Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România de șase ori (în 1980, 1982, 1987, 1990, 1993 și 1997), primind, de asemenea, și Premiul Academiei Române în 1980, Premiul Internațional de Compoziție „Aaron Copland” în 1970, Premiile Grupului de muzică experimentală de la Bourges, Franța în 1980 și 1982, Medalia jubiliară „Tristan Tzara” (pentru contribuții deosebite la emanciparea mișcării de avantgardă în artă) în 1996, iar în 2004 a fost distins cu Ordinul și Medalia „Meritul Cultural” în grad de Ofițer clasa I.
Înmormântarea va avea loc luni, 9 noiembrie, la Cimitirul Evanghelic-Lutheran, la ora 12. Până atunci, pentru cine dorește să își ia rămas bun, corpul său va fi depus la Capela Cimitirului din Șoseaua Giurgiului nr. 4. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Petre Fugaciu