Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Se încheie Festivalul Internațional Vară magică

Publicat: joi, 27 August 2020 , ora 0.00
Astăzi, 27 august 2020, se încheie Festivalul Internațional ''Vară magică'' printr-un ultim concert susținut de Kamerata Kronstadt. Programul include Suita ''Holberg'' op. 40 și Două melodii elegiace op. 34 de Edvard Grieg, Suita nr. 3 pentru vioară, violă și orchestră de coarde de Kurt Atterberg precum și ''Grand tango'', ''Romance del diablo'', ''Escualo'' și ''Allegro tangabile'' de Astor Piazzolla. Se vor afla pe scenă, ca soliști, violonistul Nicolas Dautricourt și violistul Răzvan Popovici, sub conducerea muzicală a lui Cristian Oroșanu.
Evenimentul se desfășoară pe esplanada Ateneului Român, începând cu ora 20:00.
Alexandra Scumpu