Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

18 iulie - termenul limită de înscriere pentru cursurile propuse de Romanian Chamber Orchestra

Publicat: luni, 13 Iulie 2020 , ora 0.00
Romanian Chamber Orchestra organizează o serie de proiecte în luna august, având ca termen de înscriere data de 18 iulie. Între 12 și 14 august, la Timișoara vor avea loc cursuri de măiestrie interpretativă la vioară, violă, violoncel și muzică de cameră. Participanții vor avea ocazia să lucreze cu muzicieni precum violoniștii Alexandru Tomescu și Irina Simon Renes, violistul Cristian Andriș sau violoncelistul Dragoș Bălan, artiști cu o importantă activitate pe plan internațional, aflați în componența Romanian Chamber Orchestra.
În perioada 15 - 21 august, Cristian Măcelaru va susține cursuri de dirijat la Timișoara și București. Vor fi selectați șase muzicieni cu vârste între 18 și 30 de ani care pot beneficia de îndrumarea cunoscutului dirijor.
Tot în cadrul seriei lansate de Romanian Chamber Orchestra se înscrie proiectul Call for Scores, care invită tinerii compozitori să compună pentru orchestră de coarde, partitura selectată urmând a fi interpretată în concert de către Romanian Chamber Orchestra. Obiectivele acestui proiect sunt îmbogățirea repertoriului românesc contemporan și stimularea tinerilor compozitori de a scrie lucrări pentru această formulă orchestrală. Din juriu fac parte dirijorul Cristian Măcelaru și directorii artistici ai ansamblului.
Romania Chamber Orchestra va susține două concerte în perioada următoare: pe 19 august în cadrul festivalului Vara magică de la Ateneul Român și în 20 august la Sala Radio - un eveniment fără public în sală, transmis în direct la Radio România Muzical. Programul include Cvartetul Fata și moartea de Franz Schubert, în aranjamentul lui Gustav Mahler, Serenada op. 22 de Antonin Dvorak și piesa selectată în urma concursului de compoziție Call for score.
Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul romanianchamberorchestra.ro.
Larisa Clempuș