Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Lansarea documentarului 'Romanian Chamber Orchestra - Muzica mai aproape de tine'

Publicat: vineri, 24 Aprilie 2020 , ora 0.00
Filmul documentar „Romanian Chamber Orchestra - Muzica mai aproape de tine” va fi lansat mâine, de la ora 19:00, pe pagina de Facebook a ansamblului. Realizat de regizorul Alexandru Condurache și de producătoarea de filme Diana Iabrașu, documentarul prezintă primul proiect marca Romanian Chamber Orchestra, care a avut loc în toamna anului 2019 și a culminat cu un concert la Sala Radio în cadrul seriei „Moștenitorii României Muzicale”. Ansamblul Romanian Chamber Orchestra a fost creat la inițiativa violonistului Alexandru Tomescu și a violistului Ladislau Cristian Andriș, la pupitrul dirijoral aflându-se Cristian Măcelaru. Cei trei muzicieni vor răspunde mâine întrebărilor adresate de public în cadrul unei discuții live pe pagina de Facebook a ansamblului Romanian Chamber Music, de la ora 20:40, imediat după lansarea filmului documentar.