Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'Enescu și muzica franceză' la Opera Comică

Publicat: sâmbătă, 7 Septembrie 2019 , ora 0.00
Începând cu ora 11, Opera Comică pentru Copii organizează astăzi, 7 septembrie, un concert-lecție ce are loc sub titlul „Enescu și muzica franceză”. Datorită parteneriatului dintre instituția culturală și Festivalul Internațional „George Enescu”, tinerii melomani vor putea asculta fragmente din lucrări semnate de Maurice Ravel, Claude Debussy, Béla Bartók și - desigur - George Enescu. Orchestra instituției îi va avea drept soliști pe pianiștii Abel Corban și Marius Groza, iar dirijorul evenimentului este Gheorghe Iliuță. Același program va fi reluat de orchestră mâine, 8 septembrie, începând de la aceeași oră.