Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi
Concertul Orchestrei Naționale Radio, sub semnul Zilei Naționale - între evenimentele săptămânii, la Sala Radio
Violoncelistul Răzvan Suma - solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio - și dirijorul Cristian Oroșanu vor fi miercuri, 28 noiembrie, invitații Orchestrei de Cameră Radio în concertul de stagiune. După o primă parte clasică în care vor fi prezentate Divertismentul în Re major de Wolfgang Amadeus Mozart și Concertul nr. 2 în Re major pentru violoncel și orchestră de Joseph Haydn, la Sala Radio vor fi interpretate lucrări ale compozitorilor români: Trei piese pentru orchestră de Constantin Silvestri și Concertul pentru orchestră de Paul Constantinescu. Concertul începe la ora 19:00.
Iar vineri, 30 noiembrie, Ziua Națională a României va fi sărbătorită la Sala Radio. Horia Andreescu va dirija vineri, 30 noiembrie, Orchestra Națională Radio într-un program 100% românesc dedicat Centenarului Marii Uniri. Lucrări de George Enescu, Ciprian Porumbescu, Theodor Rogalski și Tiberiu Olah vor fi interpretate, începând cu ora 19:00, într-o seară specială în care vor evolua și Corul Academic Radio pregătit de Ciprian Țuțu și soprana Irina Iordăchescu.
Ambele concerte pot fi ascultate în direct la Radio România Muzical.