Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Încep 'Serile de chitară' în București

Publicat: joi, 1 Noiembrie 2018 , ora 0.00
În perioada 1-10 noiembrie 2018 se derulează, la București, cea de-a opta ediție a Serilor de chitară, festival organizat de Asociația Culturală Kitharalogos. Ediția din acest an este dedicată memoriei cineastului și scriitorului Petru Maier Bianu și include recitaluri susținute de artiști din Canada, Germania, Polonia și România, precum și masterclass-uri pentru elevi și studenți de la Institutul Balassi și Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti. Primul recital din cadrul festivalului are loc joi, 1 noiembrie 2018, în Aula Palatului Cantacuzino, de la ora 18,00. Sub genericul Musica della Memoria, chitaristul Costin Soare și violistul Marius Ungureanu vor interpreta lucrări în primă audiție absolută compuse de Dan Dediu, Carmen Carneci, Violeta Dinescu, Doina Rotaru, Gabriel Malancioiu, Sinziana Dobrovicescu.
Larisa Clempuș