Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Ansamblul KamerArt concertează în cadrul Festivalului Național de Teatru

Publicat: luni, 22 Octombrie 2018 , ora 0.00
Orchestra KamerArt va putea fi ascultată vineri, 26 octombrie, de la ora 18:00, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, în Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României. Este vorba despre un concert caritabil inclus în programul ediției cu numărul 28 a Festivalului Național de Teatru. Fondurile adunate din vânzarea biletelor vor fi direcționate către campania umanitară „Artiști pentru Artiști” și către Asociația „Dăruiește viață”, pentru construirea primului spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.
KamerArt este un ansamblu cameral format din instrumentiști români tineri. Mulți dintre muzicienii care alcătuiesc această orchestră au colaborat cu Orchestra Națională Radio, Ansamblul Violoncellissimo, Camerata Regală sau Kamerata Stradivarius, marea majoritate fiind membri ai Orchestrei Române de Tineret. Tinerii muzicieni au avut numeroase concerte și turnee, au cântat pe scene reprezentative din România, Germania, Austria, Franța, Italia, Spania, China sau Singapore.
Ana Diaconu