Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert caritabil de Crăciun, la Teatrul National Bucuresti

Publicat: luni, 18 Decembrie 2017 , ora 0.00
La Teatrul Național din București are loc astăzi, 18 decembrie 2017, un concert cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Publicul va putea pătrunde în atmosfera Crăciunului și a Anului Nou cu colinde, cântece tradiționale românești și internaționale și câteva piese instrumentale de virtuozitate. Participă pianștii Alex Stoian și Abel Corban, violonistul Constantin Mușat și Corala "Orfeu", un grup vocal alcătuit din studenți ai Universității Naționale de Muzică din București.
Concertul este caritabil, jumătate din încasări fiind oferite Centrului de Plasament "The Door" din Mogoșoaia.
Larisa Clempuș