Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Continuă Estivalul de Chitară 2017

Publicat: miercuri, 23 August 2017 , ora 0.00
Continuă în București, la Unteatru, 'Estivalul de Chitară'. Cele două recitaluri din această seară poartă subtitlul 'Lună când sună'. De la ora 19 și 30 de minute, flautistul Matei Ioachimescu și chitaristul George Popescu vor urca pe scenă, urmând ca de la ora 21 să puteți urmări un concert susținut de Duo Iancu-Lobonț. Estivalul de Chitară este organizat de Asociația Culturală Kitarodia în parteneriat cu UNTEATRU. Proiectul este finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, în cadrul programului cultural “București Oraș participativ”. Concertele vor continua până în 31 august.