Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
Elisabeth Leonskaja revine pe scena Ateneului Român
Publicat: miercuri, 16 August
2017
, ora 0.00

Elisabeth Leonskaja, una dintre cele mai cunoscute și apreciate pianiste din ultimele decenii, se află în această zi la București pentru a cânta pe scena Ateneului, în cadrul Festivalului Internațional 'Vară Magică'. Artista va interpreta Concertul nr. 3 op. 37 în do minor de Ludwig van Beethoven, în compania Orchestrei Romanian Simfonietta, ansamblu dirijat de Horia Andreescu. Din program mai fac parte alte două creații beethoveniene: uvertura "Egmont" op. 84 și Simfonia a V-a op. 67 în do minor. Ora de începere este 19 și 30 de minute.