Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Muza și poetul - titlul celei de-a XI-a ediții a Festivalului 'Sonoro'

Publicat: luni, 24 Octombrie 2016 , ora 0.00
Ediția a XI-a a Festivalului SoNoRo, intitulată "LA MUSE ET LE POÈTE", vă propune între 28 octombrie și 11 noiembrie 2016, întâlniri cu unii dintre cei mai apreciați muzicieni ai momentului printre care pianiștii Olli Mustonen și Louis Lortie, violoniștii Mihaela Martin, Ilya Gringolts sau Philippe Graffin, violonceliștii Frans Helmerson, Christian Poltéra sau Maximilian Hornung.
În concerte precum POUR UN TOMBEAU SANS NOM, LA MUSE HYPNOTIQUE, A CLARA sau LA MUSE INSPIRANT LE POETE sunteți invitați în unele dintre cele mai frumoase spații ale Capitalei precum Ateneul Român, Palatul Cercului Militar Național, Catedrala Sf. Iosif sau Muzeul Național de Artă al României. Și, așa cum organizatorii v-au obișnuit, nu vor lipsi surprizele și locurile neobișnuite unde se va face muzică: Librăria Cărturești Carusel, ARCUB sau cele 5 locuri aMUSEbouche, în care va avea loc la un maraton concertistic inspirat din volumul scriitorului britanic Tom Hodkinson intitulat „Ghidul leneșului”.
Librăria Cărturești Carusel va fi locul de experiment al acestei ediții Sonoro, unde poezia modernistă a perioadei interbelice va întâlni capodopere ale muzicii contemporane, lucrări ale lui Steve Reich, Jörg Widmann, Rodion Schedrin, Vlad Maistorovici sau Luciano Berio. Sonoro va propune, de asemenea, evenimente și la Timișoara, Cluj-Napoca și Bistrița.
Concertul de închidere al ediției a XI-a a Festivalului SoNoRo va avea loc în premieră la Sala Radio. Pe lângă capodopere ale lui Carl Maria von Weber și Antonín Dvoűák, publicul va putea alege prin vot, pe întreaga durată a festivalului, un alt compozitor a cărui muzică va fi interpretată în acest concert final.