Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Pianistul Matei Varga, în recital pe scena Sălii Radio

Publicat: marți, 31 Mai 2016 , ora 0.00
Pianistul Matei Varga va urca de două ori săptămâna aceasta pe scena Sălii Radio, prima dată astăzi, 31 mai 2016, pentru a susține un recital cu program integral Beethoven. Sonatele nr. 30, 31 și 32 sunt lucrările alese pentru această întâlnire cu publicul. Urmează concertul de vineri, 3 iunie, în care Matei Varga va fi solistul Orchestrei Naționale Radio, ansamblu dirijat de Gabriel Bebeșelea. Vorbim despre o seară 100% Brahms, în care vor fi interpretate Concertul nr. 1 op.15 în re minor pentru pian și orchestră și Simfonia a IV-a op. 98 în mi minor.
Ambele concerte de la Sala Radio încep la ora 19:00 și pot fi urmărite în FM, pe frecvențele postului nostru, sau online, la adresa romaniamuzical.ro.