Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Christoph Adt dirijează Orchestra de Cameră Radio

Publicat: miercuri, 30 Martie 2016 , ora 0.00
În această seară îl veți putea urmări pe scena Sălii Radio pe dirijorul german Christoph Adt. Muzicianul revine acum pe scena bucureșteană cu un concert de la baroc la clasicism, construit în jurul a trei mari compozitori: Händel, Mozart și Haydn. Artistul s-a aflat la pupitrul unor cunoscute ansambluri muzicale, între care Orchestra Simfonică Radio Hanovra și Orchestra Simfonică Radio Praga. Solistă a serii va fi Dana Borșan, care va aduce în atenția publicului Concertul nr. 12 în La major pentru pian și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart. Programul serii va fi completat de Concerto grosso op 6 nr. 7 în Si bemol major de Georg Friedrich Handel și de Simfonia nr. 101 în Re major ''Ceasornicul'' de Joseph Haydn. Concertul începe la obișnuita oră 19,00 și va putea fi ascultat în direct și la Radio România Muzical.