Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Începe Concursul Național de Interpretare Dan Cumpătă

Publicat: sâmbătă, 5 Decembrie 2015 , ora 0.00
Concursul Național de Interpretare "Dan Cumpătă", aflat la cea de-a treia ediție, debutează astăzi, 5 decembrie 2015. Cele șase secțiuni ale sale pian, vioară, canto, corzi grave și suflători și muzică de cameră se vor desfășura la Centrul Național de Artă Tinerimea Română astăzi și mâine. Competiția reunește peste 190 de tineri interpreți, elevi și studenți de la școlile, liceele și universitățile cu profil artistic din București și din țară. Evenimentul, care omagiază personalitatea maestrului Dan Cumpătă-unul dintre reprezentanții de marcă ai școlii violonistice românești - este organizat de Fundația Culturală "Remember Enescu" în parteneriat cu Centrul Național de Artă Tinerimea Română.