Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

65 ani fără Dinu Lipatti - emisiune maraton Radio România Muzical

Publicat: luni, 30 Noiembrie 2015 , ora 0.00

Miercuri, 2 decembrie 2015, se împlinesc 65 ani de la trecerea în eternitate a pianistului-simbol pentru arta interpretativă românească, Dinu Lipatti, prilej pentru Radio România Muzical de a dedica acestei mari personalități o serie de evenimente: o emisiune-maraton și un recital.

Chiar în data de 2 decembrie, între orele 10:00 și 17:00, Monica Isăcescu și Ștefan Costache vor realiza în direct o emisiune-maraton. Invitați - prof. univ.dr. Vlad Alexandrescu - Ministrul Culturii, criticul de teatru Marina Constantinescu, pianiștii Viniciu Moroianu, Luiza Borac și Julien Libeer, actrița Maia Morgenstern și cercetătorul Mark Ainley din Canada.

Tot miercuri, de la ora 19:00, poate fi ascultat în direct recitalul pianistului Mihai Ritivoiu, organizat de Radio România Muzical la Muzeul Național Cotroceni. Mihai Ritivoiu, în prezent masterand la Guidhall School of Music and Drama din Londra, este câștigătorul Concursului de pian organizat de Radio România Muzical, sub semnul lui Lipatti, în 2010 și de asemenea, al Concursului George Enescu din 2011. Intrarea la recital se face exclusiv pe bază de invitație.