Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Nicolae Moldoveanu pe scena Ateneului Român

Publicat: joi, 12 Noiembrie 2015 , ora 0.00
Un nou concert simfonic va avea loc astăzi, 12 noiembrie 2015, în cadrul stagiunii regulate derulate de Filarmonica "George Enescu". Va putea fi ascultat un program cu Uvertura de Georges Auric, Concertul în Sol major pentru pian și orchestră de Maurice Ravel, cu pianista Naoko Anzai în ipostază solistică, și Simfonia I op.55 în La bemol major de Edward Elgar. Orchestra Filarmonicii "George Enescu" va fi condusă de la pupitrul dirijoral de Nicolae Moldoveanu. A studiat sub îndrumarea unor maeștri precum Sergiu Celibidache, Lothar Zagrosek, Colin Metters, Sir Colin Davis, Ilya Musin, Leonard Slatkin și Sir Roger Norrington. Concertul din această seară va fi reluat mâine, 13 noiembrie 2015. Ora de începere este 19:00.