Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Avishai Cohen Trio, din nou pe scena Sălii Radio

Publicat: duminică, 11 Octombrie 2015 , ora 0.00
Basistul israelian Avishai Cohen concertează și în această seară de 11 octombrie 2015 la Sala Radio. Publicul bucureștean are ocazia să îl asculte pe muzicianul care a colaborat de-a lungul carierei cu nume importante precum Bobby McFerrin, Roy Hargrove, Paquito D’Rivera și Chick Corea, cântând într-o formulă de trio, alături de pianistul Nitai Hershkovits și bateristul Daniel Dor. Cu acești parteneri de scenă a înregistrat Avishai Cohen și cel mai recent disc al său, 'From darkness', care reprezintă o reîntoarcere la esența muzicii sale.
Concertul desfășurat la Sala Radio se înscrie în seria 'Jazz Night Out' și va începe la ora 20.