Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Cvartetul VOCES la Sala Radio

Publicat: luni, 30 Martie 2015 , ora 0.00
VOCES - cvartetul de coarde cu cea mai lungă tradiție în România, parte a Orchestrelor și Corurilor Radio, vă invită la început de aprilie la un concert dedicat în exclusivitate celebrului compozitor austriac Joseph Haydn. Miercuri, 1 aprilie, Bujor Prelipcean - vioara I, Vlad Hrubaru - vioara a II-a, Constantin Stanciu - violă și Dan Prelipcean – violoncel vă invită să urmăriți un program alcătuit din trei cvartete semnate de mare compozitor după cum urmează op. 9 nr. 4 în re minor, nr. 1 în Do major și nr. 3 în Sol major. Recitalul va începe la ora 19:00 și va fi transmis în direct de Radio România Muzical on-air și on-line, pe site-ul nostru.