Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Musicalul Romeo și Julieta de Gérard Presgurvic pe scena Teatrului Ion Dacian

Publicat: duminică, 15 Februarie 2015 , ora 0.00
Noul sediu din Bulevardul Octavian Goga nr.1 al Teatrului de Operetă și Musical "Ion Dacian" din București își așteaptă spectatorii cu una dintre cele mai frumoase povești de dragoste "Romeo și Julieta" re-creată în stil pop-rock de Gérard Presgurvic. Cele două reprezentații ale „Spectacolului anului 2009” desemnat în cadrul Galei Premiilor Anuale ale Revistei „Actualitatea Muzicală” sunt programate astăzi 15 februarie 2015 de la orele 14.00, respectiv 19.00. Vor evolua în rolurile principale: Jorge, Diana Nițu, Lucian Ionescu și Cristina Bleandură. Ansamblul Teatrului de Operetă și Musical "Ion Dacian" din București va fi dirijat de Balázs Stauróczky.