Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

UNMB - 150 de ani

Publicat: joi, 16 Octombrie 2014 , ora 14.59

Seria de manifestări care marchează cei 150 de ani de la înființarea Universității Naționale de Muzică din București continuă mâine, 17 octombrie 2014, cu o ședință festivă, la sediul din Strada Știrbei Vodă nr. 33, de la ora 10,00. La ora 17,30 este programată lansarea volumului patru al Istoriei Universității Naționale de Muzică de Octavian Lazăr Cosma. Apoi, de la ora 18,30, în Studioul de Operă și Multimedia al instituției, studenții Facultății de interpretare muzică prezintă spectacolul Gianni Schicchi de Giacomo Puccini, în regia Andei Tăbăcaru-Hogea și sub conducerea artistică a lui Alexandru Petrovici.

Sâmbătă, 18 octombrie 2014, de la ora 18,00 sunt programate la Ateneul Român două lansări de carte: Odiseea muzicală 1864-2014. O istorie a Universității Naționale de Muzică din București de Antigona Rădulescu și Victor Giuleanu - un portret în documente și mărturii de Valentina Sandu-Dediu și Andreea Chiselev, precum și deschiderea expoziției «George Enescu și învățământul muzical românesc» realizată de Muzeul Național «George Enescu». Iar de la ora 19,00, pe scena Ateneului Român vor urca mezzo-soprana Ruxandra Donose, pianistul Valentin Gheorghiu, violoncelistul Marin Cazacu, violonistul Gabriel Croitoru, precum și alți absolvenți de marcă ai Universității Naționale de Muzică din București, ca soliști ai concertului aniversar dedicat celor 150 de ani sărbătoriți de instituție.