Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

O nouă zi în programul Concursului Internațional 'George Enescu'

Publicat: marți, 16 Septembrie 2014 , ora 14.58

Concursul Internațional "George Enescu" continuă astăzi, 16 septembrie 2014 la Ateneul Român și la Universitatea Națională de Muzică București. De la ora, 10.00, se desfășoară în Sala Studio a Ateneului Român etapa a II-a a secțiunii "Violoncel", cei 12 muzicieni, între care se află și un român, Octavian Alin Lup trebuind să interpreteze una dintre cele două sonate impuse de organizatori, "Arpeggione" de Franz Schubert și op. 58 nr. 2 în Re major de Felix Mendelssohn, dar și o lucrare solo la alegere dintre cele patru ce figurează în regulamentul concursului, opusuri din repertoriul secolului XX compuse de Gyorgy Ligeti, Paul Hindemith, Krzysztof Penderecki și George Crumb. Începând cu ora 16.00, în Sala Mare a Ateneului Român se desfășoara semifinala secțiunii Vioară, în această etapă ultimii șase concurenți rămași în competiție, printre care se află și un muzician de origine română, Ștefan Tarara, interpretând integral una dintre cele trei lucrări enesciene impuse de organizatori, Sonatele pentru pian și vioară a II-a op. 6, a III-a op. 25 sau Suita "Impresii din copilărie" și una dintre cele șapte sonate pentru vioară și pian ce figurează în regulamentul concursului. Semifinala secțiunii Vioară este înregistrată de Radio România iar desfășurarea acestei etape va fi reflectată mâine atât în grupajele noastre informative, cât și pe site-ul Radio România Muzical.