Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Ondrej Lenárd și Horia Mihail pe scena Sălii Radio

Publicat: luni, 15 Septembrie 2014 , ora 12.08

Evenimentul muzical al toamnei, festivalul RadiRo, va continua marți, 23 septembrie 2014, cu cel de-al doilea concert susținut în festival de Orchestra Simfonică Radio din Praga. Aceasta va fi condusă de Ondrej Lenárd, cel care îndeplinește funcția de dirijor șef al ansamblului din 2011. Horia Mihail - solist al Orchestrelor și Corurilor Radio - va evolua în "Burlesca" pentru pian și orchestră de Richard Strauss. Va fi o seară dedicată, de altfel, celebrului compozitor german de la a cărui naștere s-au împlinit de curând 150 de ani.

Programul din 23 septembrie va fi completat de Suita "Cavalerul Rozelor" de Richard Strauss și Simfonia a VII-a op. 70 în re minor de Antonin Dvoűák. Concertul va fi transmis în direct la Radio România Muzical și Radio România Cultural, de la ora 19,00, și va fi preluat în rețeaua Uniunii Europene de Radio.