Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi
Christoph Adt pe scena Ateneului
Publicat: joi, 19 Iunie
2014
, ora 14.58
Filarmonica "George Enescu" îl are ca invitat în această săptămână pe dirijorul german
Christoph Adt. Concertul nr. 2 pentru corn și orchestră de Wolfgang Amadeus
Mozart, cu Ioan Gabriel Luca în postură solistică și oratoriul "Ultimele Șapte
cuvinte ale Mântuitorului pe cruce" de Joseph Haydn sunt lucrările ce
alcătuiesc programul prezentat de orchestra instituției, pe scena Ateneului român.
Soliștii celui din urmă opus, realizat cu participarea corului Filarmonicii
"George Enescu" pregătit de Iosif Ion Prunner, vor fi soprana Irina
Iordăchescu, mezzo-soprana Geanina Munteanu, tenorul Ionuț Popescu și basul
Răzvan Georgescu. Publicul este
așteptat începând cu ora 19.00.