Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Începe Concursul "Mihail Jora"

Publicat: luni, 24 Martie 2014 , ora 16.56

În perioada 24 - 30 martie 2014 are loc a XXIV-a ediție a Concursului Național de Creație, Critică și Interpretare muzicală "Mihail Jora". Această din urmă secțiune este dedicată pianului, violoncelului, duoului vioară-pian precum și tinerilor artiști lirici. Astăzi se prezintă în fața juriului alcătuit din Maria Slătinaru-Nistor, Eleonora Enăchescu, Ionel Voineag, Cristina Soreanu, Claudia Codreanu și Mariana Colpoș candidații de la secțiunea canto. Concursul Național "Mihail Jora", prezidat de muzicolog Grigore Constantinescu și la care s-au înscris studenți din București și din țară, se desfășoară la Universitatea Națională de Muzică din București. Instituția este co-organizator al concursului, alături de Uniunea Critcilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România "Mihail Jora".