Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Astăzi, 21 martie 2014, marcăm Ziua Europeană a Muzicii Vechi!

Publicat: vineri, 21 Martie 2014 , ora 16.02

Ziua de astăzi, 21 martie, data de naștere a lui Johann Sebastian Bach - în 1685 - este Ziua Europeană a Muzicii Vechi, sărbătorită în fiecare an sub patronajul UNESCO. Cu acest prilej, promotorul oficial al evenimentului este Rețeaua Europeană a Muzicii Vechi - REMA, rețea de colaborare care include, în prezent, 65 de festivaluri de muzică veche și săli de concerte din 20 de țări europene, cu susținerea Comisiei Europeane prin Programul pentru cultură și a Ministerului Francez al Culturii. Uniunea Europeană de Radio și Televiziune este principalul partener media al proiectului la nivel european.

Evenimente live și înregistrate din importante centre culturale europene figurează în proiectul UER, susținute de formații și interpreți consacrați pe scena muzicii vechi, precum soprana Nuria Rial și formația La Floridiana, dirijorul Jordi Savall și orchestra Le Concert des Nations, dar și artiști români care activează pe scenele internaționale - dirijoarea Nicoleta Paraschivescu și contratenorul Valer Barnea Săbăduș.

Radio România Muzical participă la această sărbătoare prin difuzarea unei serii de înregistrări ale Orchestrei Baroce a Uniunii Europene. Sunt ediții speciale ale emisiunilor Concerte de 5 stele și Scena Europeană în care sunteți invitați să ascultați lucrări semnate de Jean-Philippe Rameau, Georg Friedrich Händel și Johann Sebastian Bach dirijate de Lars Ulrik Mortensen: de la orele 15:30, respectiv 21:00.