Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

S-a stins din viață regizorul Nicolae Ciubuc

Publicat: luni, 10 Februarie 2014 , ora 13.29

- În cursul acestei dimineți a încetat din viață regizorul Nicolae Ciubuc. Născut în 19 august 1928 la Vișina în comuna Dâmbovița, Nicolae Ciubuc a absolvit Conservatorul din București la secțiile canto și pedagogie-regie. Printre profesorii săi s-au aflat Constantin Stroescu (canto), Mihail Vulpescu (operă), Jean Rânzescu și Panait V. Cottescu (regie de operă), Victor Giuleanu (teorie-solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Emilia Comișel (folclor). Corist, regizor de culise, regizor asistent și regizor- asistent titular la Opera Română din București (1955-1965), Nicolae Ciubuc a desfășurat o intensă activitate ca regizor la Teatrul de Operetă "Ion Dacian" din București începând din 1992. A montat numeroase spectacole de operă, printre care se numără: Traviata, Rigoletto, Tosca, Lakmé, Carmen, Boema, Bărbierul din Sevilla, Otello, Nunta lui Figaro, dar a regizat și diverse spectacole de revistă, music hall, comedii muzicale, varieteuri. Avându-l ca mentor pe importantul regizor român de operă Jean Rânzescu, Nicolae Ciubuc s-a afirmat treptat ca un creator de spectacole echilibrate, montate cu gust și sobrietate, în concordanță cu epoca și stilul lucrărilor. În anul 1970 a inițiat Festivalul de Operetă "Nae Leonard" din Galați. A realizat peste 50 de filme documentare, documentar-artistice (între care și unul dedicat lui Eminescu).