Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Soprana Anda Louise Bogza la Seara de operă - ediție specială

Publicat: duminică, 2 Februarie 2014 , ora 13.23

Binecunoscuta soprană Anda Louise Bogza este invitata Luminiței Arvunescu într-o ediție specială a „Serii de operă” transmisă în direct în FM dar și live audio-video pe site-ul www.romania-muzical.ro, miercuri, 5 februarie 2014, între orele 19.30-21.00.

Înregistrarea audio, dar și audio-video realizată în timpul acestei emisiuni va fi ulterior postată pe site-ul www.romania-muzical.ro, dar și pe contul youtube al postului nostru de radio. Anda Louise Bogza va interpreta rolul Abigaille din opera „Nabucco” de Giuseppe Verdi în 6 februarie, pe scena Operei Naționale București. Stabilită în Cehia, prim-solistă a Operei de Stat și Teatrului Național din Praga, Anda Louise Bogza a impresionat pe marile scene ale lumii: de la Viena și Berlin, până în Asia și America, publicul și critica au aplaudat vocea ei „splendidă, cu sonorități profunde, răscolitoare”. Nu ratați așadar o nouă ediție specială a emisiunii „Seară de operă”, miercuri, 5 februarie, de la ora 19,30.