Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Alina Cojocaru - pe scena Operei Naționale București

Publicat: sâmbătă, 7 Decembrie 2013 , ora 11.21
Celebra balerină română Alina Cojocaru este prezentă în această seară de 7 decembrie 2013 pe scena Operei Naționale București în spectacolul coregrafic « La Sylphide », pe muzica danezului Herman Severin Løvenskiold, în care deține rolul principal - o premieră românească. Partenerul de scenă al Alinei Cojocaru este Steven MacRae care va da viață rolului "James". Spectacolul prezintă povestea de dragoste tragică dintre un tânăr și o silfidă. Adaptarea coregrafică îi aparține lui Johan Kobborg, care semnează și fragmente coregrafice originale în vreme ce conducerea dirijorală îi revine lui Ciprian Teorodașcu, de la ora 19.00. În tot acest timp, de la aceeași oră părinții își pot lăsa copiii să asiste la atelierul care în acest sfârșit de săptămână este dedicat unui basm îndrăgit: "Motanul încălțat". Atelierul este susținut de artiști ai Operei care îi învață pe copii diferite secrete ale scenei lirice, toate acestea prin jocuri atractive. Biletele la atelier sunt disponibile în număr limitat și sunt valabile numai însoțite de biletul la spectacol al părintelui.