Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'Nasul' - în direct de la Met la București

Publicat: sâmbătă, 26 Octombrie 2013 , ora 16.59
The Light Cinema din Capitală transmite în 26 octombrie 2013 un nou spectacol de operă în direct de la Met: "Nasul" de Dmitri Șostakovici, creație care a provocat controverse la prima audiție și nejucată timp de 44 de ani până la readucerea ei pe scenă, în 1974, de către Ghenadi Rojdestvenski. În roluri principale - tenorii Andrey Popov, Alexander Lewis și baritonul Paolo Szot. La conducerea ansamblului se află Pavel Smelkov. Opera "Nasul" este transmisă în direct de la New York începând cu ora 20,00.