Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Recital Alexandra Bobeico și Clementina Ristea Ciucu

Publicat: marți, 22 Octombrie 2013 , ora 12.44
În cadrul Stagiunii de marți seara are loc astăzi, 22 octombrie 2013, la Sala Mică a Ateneului un recital susținut de violonista Alexandra Bobeico și de pianista Clementina Ristea Ciucu. Alexandra Bobeico este câștigătoarea Premiului I și a Premiului pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse la Concursul Concertino Praga din acest an, o competiție organizată de Radiodifuziunea Cehă în colaborare cu Uniunea Europeană de Radio și la care Alexandra Bobeico a participat la propunerea postului Radio România Muzical. Începând cu ora 19,00 Alexandra Bobeico și Clementina Ristea Ciucu vor interpreta lucrări semnate Maurice Ravel, Piotr Ilici Ceaikovski sau Ludwig van Beethoven.