Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert Lutoslawski - Verdi la Ateneul Român

Publicat: joi, 10 Ianuarie 2013 , ora 6.59

Orchestra Filarmonicii "George Enescu" vă invită la un program dedicat unora dintre compozitorii omagiați în 2013: Witold Lutoslawski, de la a cărui naștere se împlinesc 100 de ani, și Giuseppe Verdi, născut în urmă cu două secole. Mica suită și Variațiunile pentru pian și orchestră de Lutoslawski - avându-l pe Horia Mihail solist - prefațează cele Patru piese sacre de Verdi, interpretate cu participarea Corului Filarmonicii bucureștene pregătit de Iosif Ion Prunner. Bagheta îi aparține, de la ora 19,00, lui Martin Panteleev, dirijor-șef al Orchestrei Filarmonicii din Sofia.