Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Zilele Lipatti se încheie duminică

Publicat: joi, 29 Noiembrie 2012 , ora 12.50

Duminică, 2 decembrie, este ziua recitalului-maraton care va încheia seria manifestărilor din Festivalul "Zilele Lipatti" 2012. Dedicate împlinirii celor 95 de ani de la nașterea celebrului pianist român, au omagiat și memoria Mihaelei Ursuleasa, trecută în eternitate vara aceasta la aceeași vârstă ca Lipatti, 33 de ani. Zilele Lipatti își vor închide porțile în 2 decembrie, data la care se împlinesc 62 de ani de la trecerea în eternitate a lui Dinu Lipatti, printr-o serie de recitaluri ce aduce în fața publicului, sub cupola Ateneului Român, atât tineri pianiști aflați în ascensiune cât și nume consacrate ale pianisticii internaționale. De la ora 16,00 îi veți putea asculta pe Alfredo Perl din Chile, pe Mihai Ritivoiu și pe Andrei Licareț, iar de la ora 21,00 la Ateneul Român va susține un recital Nikolai Lugansky.