Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Transmisiune directa de la Opera din Paris, la Opera din Bucuresti

Publicat: luni, 10 Octombrie 2011 , ora 19.31
Opera Naţională Bucureşti oferă iubitorului genului liric o nouă transmisiune directă high definition de la Opera Naţională a Franţei din Paris; este vorba despre spectacolul "Faust" de Charles Gounod. După prima transmisiune live a unui spectacol de la Opera Regală din Londra, in 28 septembrie, avand pe afiş acelaşi titlu, instituţia lirică bucureşteană continuă seria acestor evenimente, oferind publicului său o nouă transmisiune. Spectatorii vor avea ocazia să urmărească montarea de la Paris a spectacolului "Faust", cu celebrul Roberto Alagna in rolul titular. Alături de tenorul francez vor mai canta, intre alţii, Inva Mula, Paul Gay şi Tassis Christoyannis, sub bagheta dirijorului Alain Altinoglu. Regia: Jean-Louis Martinoty. Reprezentaţia incepe la ora 20,30 şi durează aproximativ patru ore. Seria transmisiunilor directe organizate de Opera din Bucureşti va continua cu montări realizate pe scene importante ale lumii, ca Balşoi Teatr, Teatro Real din Madrid sau Scala din Milano.