Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Pianistul Jerzy Sterczynski - in recital la Ateneul Roman

Publicat: duminică, 6 Martie 2011 , ora 14.01
In cadrul ciclului "Zece concerte camerale in abonament", Filarmonica "George Enescu" işi invită publicul la un recital de pian. In Sala Mare a Ateneului, Jerzy Sterczynsky va interpreta lucrări de Frédéric Chopin şi Max Reger, cu incepere de la ora 19,00. Muzicianul polonez, in varstă de 54 de ani, desfăşoară o activitate concertistică şi discografică intensă. A inregistrat 13 discuri cu integrala valsurilor, nocturnelor şi polonezelor de Chopin, dar şi lucrări de Beethoven, Ceaikovski şi Reger. Din anul 1989 este profesor de pian la Universitatea de Muzică "Frédéric Chopin" din Varşovia. Recitalul pe care il susţine la Ateneu este organizat in colaborare cu Institutul Polonez din Capitală.