Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Festivalul "Popasuri enesciene"

Publicat: vineri, 2 Octombrie 2009 , ora 13.39
In perioada 2 - 5 octombrie se desfăşoară Festivalul Internaţional "Popasuri enesciene", organizat in parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania, "Societatea de Muzică Romanească" din Japonia şi Ambasada Romaniei in Japonia. In recitalul inaugural evoluează două laureate ale Concursului de Interpretare Muzicală "Romania" de la Tokyo: flautista Akane Otsuka şi violonista Saori Koike. Acompaniate la pian de Alina Balaban şi Ioana Enea, cele două vor prezenta opusuri de G. Enescu, P. Constantinescu, S. Prokofiev, E. Chausson - printre alţii. Recitalul este găzduit de Aula Palatului Cantacuzino, de la ora 19,00. Următoarele manifestări din Festivalul "Popasuri enesciene" au loc la Ploieşti şi Dorohoi.