Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Primul concert din cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional ?George Enescu?

Publicat: joi, 2 August 2007 , ora 0.00
Vă aducem astăzi in atenţie concertul care va deschide evenimentul internaţional al acestei toamne. In intai septembrie aşadar, la Sala Mare a Palatului, nume mari ale artei lirice romaneşti şi care cunosc succese pe cele mai importante scene de operă din lume, se vor reuni pentru primul concert din cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional ?George Enescu?. Se vor afla in faţa dumneavoastră 15 artişti lirici: soprana Cellia Costea ? cu apariţii la Operele din Stuttgart şi Viena, basul Szabo Balint ? solist al Operei din Frankfurt, soprana Anda Louise Bogza ? solistă a Operei din Praga, tenorul Marian Talaba de la Opera de Stat din Viena, soprana Adina Niţescu care a evoluat la Teatrul Liric din Cagliari, baritonul Alexandru Agache ? care a susţinut roluri pe scenele Operelor din New York şi Zurich, mezzo-soprana Carmen Oprişanu ? adesea aplaudată la Opera de Stat din Berlin, baritonul George Petean de la Opera din Hamburg, soprana Roxana Briban şi baritonul Ştefan Ignat de la Opera Naţională din Bucureşti, tenorul Marius Vlad Budoiu - angajat al Operei Naţionale Romană din Cluj Napoca, soprana Elena Moşuc, printre ale cărei ultime succese se numără rolul titular din spectacolul ?Traviata? de Verdi la Teatrul Scala din Milano, tenorul Robert Nagy, aclamat la Operele din Dresda, Torino şi Berlin, soprana Nicoleta Ardelean - care a putut fi urmărită la Operele din Lausanne, Tel Aviv sau Toronto şi tenorul Călin Brătescu ? o prezenţă permanentă pe scenele teatrelor lirice din ţară. Concertul inaugural va fi dedicat prin urmare in special iubitorilor de operă şi ii veţi putea asculta pe muzicienii amintiţi interpretand fragmente celebre din creaţii lirice semnate de compozitori precum Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Giaccomo Puccini, Gioachino Rossini şi George Enescu. Artiştii vor evolua in compania Orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin de la Filarmonica ?Banatul? din Timişoara. Concertul de deschidere a Festivalului şi Concursului Internaţional ?George Enescu?, din 1 septembrie, va incepe la ora 20,00 la Sala Mare a Palatului şi va putea fi ascultat in transmisiune directă la Radio Romania Muzical ?George Enescu?, Radio Romania Cultural, precum şi pe posturile regionale Radio Timişoara, Iaşi şi Targu Mureş.