Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Cursuri de măiestrie și recital la Reșița

Publicat: vineri, 4 Noiembrie 2022 , ora 0.00

În cea de-a doua zi a seriei de evenimente „Serile Muzicii Clasice Germane”, organizate la Reșița de Liceul de Artă „Sabin Păuța” și Asociația Klavier ART, cu sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania la București și în parteneriat cu Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin vor avea loc cursuri de măiestrie și un recital.

Începând cu ora 10.00, la sediul Liceului de Artă „Sabin Păuța” se va desfășura un masterclass de pian susținut de Elena Turea – lector univ. dr. la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. De la aceeași oră, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” se va derula un masterclass de flaut condus de Ion Negură – solist al Sălii cu Orgă din Chișinău.

Iar de la ora 19.00, la Sala Lira a Liceului de Artă „Sabin Păuța” va avea loc recitalul cameral intitulat „De la Vest la Est”; protagoniști – flautistul Ion Negură și pianista Elena Turea. În program – lucrări semnate de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven și Paul Hindemith.

Florica Jalbă