Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Astăzi încep „Serile Muzicii Clasice Germane” la Reșița

Publicat: joi, 3 Noiembrie 2022 , ora 0.00
Astăzi, 3 noiembrie, la Reșița încep „Serile Muzicii Clasice Germane”, eveniment susținut de Ambasada Republicii Federale Germania la București. Primul dintre cele patru evenimente incluse în acest festival este intitulat „În pași de dans”, recital ce va fi susținut de pianiștii Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu. Cei doi vor interpreta lucrări scrise pentru patru mâini aparținând compozitorilor Ludwig van Beethoven, Robert Schumann, Johannes Brahms și Max Reger.
Recitalul va avea loc în sala „Lira” a Liceului de Artă „Sabin Păuța”, începând cu ora 19.00.
Norela Costea