Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Festivalul Muzicii de Cameră de la Brăila - ziua a doua

Publicat: sâmbătă, 15 Octombrie 2022 , ora 0.00
Festivalul Național al Muzicii de Cameră „Subito” de la Brăila continuă astăzi, 15 octombrie 2022, cu două recitaluri camerale.
Începând cu ora 11.00, la sediul Filarmonicii „Lyra - George Cavadia" va avea loc un dublu recital susținut de percuționistele Alina Trifu și Teodora Pahonțu, respectiv de soprana Adelina Diaconu și pianista Ludmila Calalb. În program sunt reunite o serie de lucrări pentru marimbafon și vibrafon printre care se numără „Toccata” de Andres Koppel sau „Cosmic constellation” de Leander Kaiser, dar și lucrări pentru voce și pian din creațiile compozitorilor Dan Dediu, Alexei Stârcea sau George Cavadia.
Al doilea eveniment al zilei începe la ora 19.00 și reunește pe scena Casei Tineretului din Brăila Cvartetul „Gaudeamus” și „Athenaeum Brass Quintet”. Publicul va putea asculta lucrări compuse de Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Schubert și Robert King.
Ana Sireteanu