Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Se încheie turneul național 'Recyclassic' propus de Diana Jipa și Ștefan Doniga

Publicat: vineri, 7 Octombrie 2022 , ora 0.00
Vineri, 7 octombrie 2022, se încheie seria de recitaluri Recyclassic, proiect cultural dedicat informării și responsabilizării sociale privind reciclarea și managementul resurselor. Turneul, organizat de Asociația Gargui în colaborare cu Asociația Culturală INNOVARTE, îi are în prim-plan pe violonista Diana Jipa și pe pianistul Ștefan Doniga, care au avut ca scop conștientizarea publicului asupra importanței regenerării resurselor și a reciclării valorilor de orice natură. Astfel, programul turneului celor doi muzicieni a fost alcătuit din creații care "reciclează" lucrări sau teme muzicale celebre, transformându-le în piese adaptate preferințelor publicului din alte epoci istorice decât cele în care operele originale au fost scrise: de la Georges Bizet - reinterpretat de Pablo de Sarasate până la Iarna de Antonio Vivaldi, recreată de Max Richter.
Ultimul recital din acastă serie are loc vineri, 7 octombrie, de la ora 18.00, în Sala de spectacole a Școlii Gimnaziale de Arte Victor Karpis din Giurgiu.
Larisa Clempuș