Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul „Odisee muzicală" ajunge la Odorheiul Secuiesc

Publicat: marți, 20 Septembrie 2022 , ora 0.00
Astăzi, 20 septembrie, cu începere de la ora 19.00, se desfășoară un nou recital cameral inclus în turneul „Odisee Muzicală - Ligeti 100", la Odorheiul Secuiesc.
Programul serii cuprinde Integrala lucrărilor pentru patru mâini (Allegro, 3 dansuri de nuntă, Marș, Studiu polifonic, Sonatina) în interpretarea pianiștilor Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu și „Poemul simfonic pentru 100 de metronoame", o lucrare în primă audiție în România ce va antrena deopotrivă artiștii și publicul. Evenimentul este precedat de o conferință susținută de muzicologul Amalia Szûcs-Blănaru în care este prezentată viața și opera lui György Ligeti, inclusiv tehnica sa componistică ce îmbină matematica și muzica. Scenografia evenimentului este gândită de artistul plastic Maria Păun. Turneul „Odisee muzicală" este un proiect implementat de Asociația Klavier ART și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Ioana Țintea