Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Evenimentele ,,Artfest Constanța” astăzi și mâine în Piața Ovidiu

Publicat: sâmbătă, 30 Iulie 2022 , ora 0.00
În zilele de 30 și 31 iulie, se desfășoară ,,Artfest Constanța”, o serie de evenimente de muzică clasică, electronică, recitaluri instrumentale și vocal-instrumentale, dar și momente coregrafice și de balet.
Evenimentele vor avea loc în Piața Ovidiu din Constanța începând cu ora 19.00.
În programul evenimentelor de astăzi, 30 iulie, sunt cuprinse recitalul intitulat ,,Music 4 all” și spectacolul de dans „Alice în țara minunilor”. Începând cu ora 19.00, publicul va putea asculta un recital de muzică clasică, românească și universală, în care sunt cuprinse cele mai cunoscute lucrări dedicate viorii, pianului și vocii din creațiile lui George Enescu, Georges Bizet, Astor Piazzolla, Bela Bartok, Pablo de Sarasate, Giuseppe Verdi, Jules Massenet, Alfonso Castaldi etc. Momentele muzicale vor fi însoțite și de momente coregrafice, iar protagoniștii recitalului vor fi violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga.
A doua parte a programului începe de la ora 20.15 și cuprinde spectacolul de dans „Alice în țara minunilor”, o poveste coregrafică pentru toate vârstele, cu participarea Ansamblului de Balet al Teatrului Național de Operetă și Musical ,,Ion Dacian” din București. Regia și coregrafia sunt semnate de Damiano Bisozzi, iar muzica de Gaspare Bartelloni și Diego Mecchi, în aranjament muzical realizat de Howl Jordan și Matteo Teani.
Mâine, 31 Iulie, în Piața Ovidiu din Constanța vor avea loc recitalul ,,Redescoperă România” și un concert de muzică electronică marca „Dacika Symfonic” cu participarea lui Mihai Toma și a Orchestrei, Corului și soliștilor Teatrului Național de Operetă și Muzical „Ion Dacian” din București.
Accesul la evenimente este gratuit si se va face in limita locurilor disponibile.
Ana Sireteanu