Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Momente muzicale la Salonul de Artă și Industrie din Reșița

Publicat: miercuri, 6 Iulie 2022 , ora 0.00
Salonul de Artă și Industrie din Reșița găzduiește astăzi, 6 iulie, un eveniment muzical cu ocazia aniversării a 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur din oraș. Își dau concursul violoniștii Ileana Ionești, Andrei Rubeli, violistul Ștefan Tajti, pianista Dolores Chelariu și mezzo-soprana Hortenzia R. Forray. Programul recitalului cuprinde lucrări de Dmitri Șostakovici, Giulio Caccini, Franz Schubert, Tomaso Albinoni, Antonio Vivaldi și Edvard Grieg, printre alții. Evenimentul este organizat de Asociația "Aici a stat" și începe la ora 18.
Ana Sireteanu