Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

„Summit Muzical European” de la Sibiu

Publicat: joi, 5 Mai 2022 , ora 0.00
Astăzi, 5 mai, la Sibiu publicul este invitat să ia parte la concertul simfonic organizat de Filarmonica din Sibiu menit să celebreze ziua Europei și valorile culturale ale acesteia. Concertul face parte dintr-o serie de trei evenimente muzicale organizate la Sibiu și Deva sub genericul „Summit Muzical European” în perioada 5-7 mai. Orchestra Filarmonicii din Sibiu va fi condusă de dirijorul polonez Piotr Sułkowski, într-un program ce cuprinde Imnul Europe - „Oda bucuriei” din Simfonia a IX-a de L. van Beethoven, Concertul nr. 2 op. 21 în fa minor pentru pian și orchestră de Frédéric Chopin – solist pianistul italian Antonio di Cristofano – și Simfonia a IX-a în mi minor „Din lumea nouă“ de Antonín Dvoűák. Concertul va începe la ora 19:00 la Sala Thalia.
Filip Mihăilescu