Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Astăzi se încheie înscrierile la Concursul Internațional de Canto „Ionel Perlea”

Publicat: duminică, 1 Mai 2022 , ora 0.00
Astăzi, 1 mai 2022, se încheie înscrierile pentru ediția a XXXI-a a Concursului Internațional de Canto „Ionel Perlea”. Competiția se adresează studenților și cântăreților profesioniști de operă în vârstă de până în 35 de ani și se va desfășura între 26-29 mai la Slobozia. Din juriu fac parte sopranele Nelly Miricioiu, Florența Marinescu, compozitorul Sabin Păutza, muzicologul Mihai Cosma, tenorii Daniel Magdal, Florin Guzgă și baritonii Florin Estefan și Cristian Rudic. Valoarea totală a premiilor oferite ajunge până la 5000 de euro și vor fi oferite și premii speciale, ce constau în angajamente la Centrul Cultural „Ionel Perlea” și Operele Naționale din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. Prima etapă a concursului se va desfășura online, iar etapa a II-a și finala vor avea loc la Centrul Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia.
Alexandra Scumpu