Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

La Cluj-Napoca începe turneul „Moștenitorii României Muzicale”

Publicat: sâmbătă, 8 Ianuarie 2022 , ora 0.00
La Sala „Auditorium Maximum” a Universității „Babeș-Bolyiai” din Cluj-Napoca începe astăzi, 8 ianuarie 2022, o serie de recitaluri-eveniment susținute de pianistul Cadmiel Boțac și violoncelistul Cornelius Zirbo, cei doi fiind laureați ai bursei „Moștenitorii României Muzicale” - edițiile din 2020 și 2021. Turneul va continua la Sala „Capitol” din Timișoara în 11 ianuarie, urmând să se încheie la Sala Radio din București pe 13 ianuarie. Toate recitalurile vor începe la ora 19,00, iar ultimul va fi difuzat în direct de frecvențele postului nostru. Cei doi tineri muzicieni vor interpreta lucrări romantice: Sonata în si minor pentru pian de Franz Liszt și Sonata op. 19 în sol minor pentru violoncel și pian de Serghei Rahmaninov. Turneul este organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, reprezentând o continuare firească a proiectului „Moștenitorii României Muzicale”. Prezintă colega noastră Cristina Comandașu.
Petre Fugaciu