Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Ansamblul „Profil” la Filarmonica din Craiova

Publicat: sâmbătă, 11 Decembrie 2021 , ora 0.00
De la ora 19,00, Ansamblul „Profil” susține astăzi, 11 decembrie, un concert cameral la Filarmonica „Oltenia” din Craiova. Evenimentul face parte din ediția cu numărul 48 a Festivalului Internațional „Craiova Muzicală” și îi are protagoniști pe violonista Diana Moș, clarinetistul Emil Vișenescu, violoncelistul Mircea Marian, pianista Adriana Maier și pe percuționistul Sorin Rotaru - membrii Ansamblului „Profil”. Aceștia vor interpreta lucrări semnate de Ștefan Niculescu, Dan Dediu, Călin Ioachimescu, Dennis Kuhn și Adrian Iorgulescu. Următorul eveniment din cadrul seriei are loc luni, 13 decembrie.
Petre Fugaciu